Avertizată cu nivelul maxim de alertă, Cod Roşu de Ploi şi Vijelii, Italia s-a confruntat cu trombe şi furtuni violente ce au măturat oraşe şi au ucis cel puţin 11 oameni. Unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locuri din lume, Veneţia parcă s-a scufundat, străzile principale au fost complet inundate, iar oamenii au fost nevoiţi să poarte cizme lungi şi pelerine impermeabile

Supranumit “Oraşul îndrăgostiţilor”, Veneţia nu este nicidecum romantic în aceste zile, unde chiar şi restauntele au fost învadate de ape. Faimoasă în toată lumea, piaţa San Marco este de nerecunoscut, complet inundată, iar terasele din jur au avut mesele şi scaunele sub ape. În urma ploilor abundente dar şi a vânturile puternice provenite din sud (asa numitul Scirocco) au impins apele Mării Adriatice spre Laguna Venetiei. Aceste ape impinse de vânt au intrat în lagună prin cele trei guri si, astfel, nivelul apei a atins un metru şi 60 de centimetri înăltime.

Nici Regiunea Lazio nu a fost ocolită de furia naturii, în oraşul Terracina mai mulţi oameni au murit striviţi de copaci, iar alte câteva zeci au fost răniţi în accidente asemănătoare. În Liguria, marea extrem de agitată a distrus străzi, clădiri, iar la Rapalo, portul turistic a fost grav afectat de valurile înalte.

Vezi harta completă aici: Harta Europa lovită de fenomene extreme