Iota, cea mai puternică furtună din Oceanul Atlantic, a reprezentat şi cea mai târzie furtună de categoria 5 formată în Atlantic. Au fost rafale susținute și de 260 km/h.

Sursa: https://www.noaa.gov/

Anul acesta am avut parte de un număr record de uragane în Atlantic. Iota este al 30-lea uragan, faţă de 12,  numărul mediu de uragane desfăşurate în perioada 1 iunie – 20 noiembrie.
Iota a lovit cel mai puternic Nicaragua, ca uragan categoria 5 din 5 posibile. În momentul când a atins coasta vântul avea o viteza de 250 km/h.

Este primul uragan de categoria 5 din acest an care loveşte uscatul şi este primul din luna noiembrie de când există măsurători meteo. Iota a lovit Nicaragua într-o zonă aflată la 24 km distanţă de locul devastat de uraganul Eta (categoria 4), în urmă cu o săptămână.

Sursa: https://www.reuters.com/

Sursa: https://www.reuters.com/

Meteorologii anunţă că sunt condiţii propice pentru formarea unei noi furtuni tropicale în Marea Caraibelor, mai ales că temperatura apei mării este încă foarte ridicată.

Pentru prima oară, din 1851, avem 5 ani consecutivi cu un uragan de categoria 5 în Atlantic.

2016: Matthew
2017: Irma/Maria
2018: Michael
2019: Dorian/Lorenzo
2020: Iota

Andrei Elias Călugăru – pasionat de fenomene meteo extreme
”Uraganul Iota, a ajuns la categoria 5 pe scara Saffir-Simpson, cu viteza maximă susținută de aproximativ 260 de km/h, fiind astfel cea mai puternică furtună din sezonul 2020 din Atlantic! Este o situație foarte periculoasă în zona Nicaraguei, mai ales că această zonă a fost lovită acum două săptămâni de Eta, un uragan de categoria 4, cu vânturi catastrofale, dar mai ales cu ploi abundente, viituri majore și alunecări de teren, facilitate de relieful montan al zonei”.