În zona Sweihan din Emiratele Arabe Unite a fost înregistrată o temperatura record de 51.8°C (125.2°F). Acest lucru este egal cu recordul național din iulie 2017 și, prin urmare, stabilește un nou record de căldură pentru luna iunie.

Această valoare reprezintă cea mai mare temperatură la nivel global din acest an şi până acum. În mod normal astfel de temperaturi se înregistrau în mijlocul lunii iulie şi nu la început de iunie.

Sursa: Scott Duncan / @ScottDuncanWX

Orientul Mijlociu și Asia Centrală se află sub cel mai intens val de căldură din istorie, pentru această perioadă a anului.

În Iran s-au atins 51.0C la Omidieh, 50.1C la Abadan, 45.5C la Bam. În Turkmenistan valoarea termică a ajuns la 46.7°C la Uchadzhi, în Uzbekistan la 44.7°C în apropiere de Termez, iar în Tadjikistan la 43.7°C Isambaj.

Temperaturile din zona respectivă sunt cu 10…15 grade peste normalul perioadei. Ne putem aştepta ca în această vară să avem parte de noi recorduri termice absolute la nivel Global.