Joi (31 decembrie)
Pe parcursul zilei vremea va fi în continuare deosebit de caldã cu precãdere în sudul şi sud-estul ţãrii, cu temperaturi maxime de la 6 grade în estul Transilvaniei pânã la 16…17 grade în sudul Munteniei şi Dobrogea. Cerul va avea înnorãri în majoritatea regiunilor, mai persistente în cele din jumãtatea de vest a ţãrii, unde va ploua pe arii extinse, pe alocuri moderat cantitativ. La munte vor fi precipitaţii mixte şi, izolat, condiţii de polei, iar la altitudini de peste 1700 m vor predomina ninsorile. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare, iar ploile (mai ales averse, însoţite posibil şi de descãrcãri electrice) se vor semnala local, îndeosebi începând cu orele serii. Vântul va avea intensificãri în zona montanã înaltã, cu precãdere în Carpaţii Meridionali, iar local şi temporar la cote mai reduse şi în regiunile sud-estice. În noaptea de joi spre vineri cerul va fi noros în vest, centru şi nord, unde va mai ploua local şi în general slab cantitativ, iar în restul teritoriului vor fi înnorãri temporare şi ploi slabe, mai ales în sud-est. Spre sfârşitul nopţii în Maramureş şi estul Transilvaniei, trecãtor va fi şi lapoviţã. Îndeosebi în Munţii Apuseni şi în jumãtatea de nord a Carpaţilor Orientali, la altitudini mari vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile minime (peste mediile climatologice) vor fi cuprinse în general între 0 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici se va semnala ceaţã, în regiunile extracarpatice.

Vineri (1 ianuarie)
Deşi valorile termice vor scãdea faţã de intervalul precedent în toatã ţara, vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit la începutul lunii ianuarie, îndeosebi în sud şi în sud-est. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7…-6 grade în depresiunile intramontane şi 3…4 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. În nordul, nord-vestul şi parţial în centrul teritoriului, pe parcursul zilei, vor fi înnorãri şi se vor semnala precipitaţii locale sub formã de ploaie şi lapoviţã în Maramureş şi în nordul şi estul Transilvaniei, iar în Crişana şi nordul Moldovei izolat va ploua.

În Carpaţii Orientali pe alocuri vor fi precipitaţii predominant sub formã de ninsoare, iar în restul zonei montane doar izolat vor fi posibile precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţã şi pe arii restrânse nebulozitate joasã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în zona montanã înaltã, iar izolat şi temporar, ziua, cu pânã la 40…50 km/h, în vestul, centrul şi sud-estul teritoriului.

Sâmbătă (2 ianuarie)
Vremea se va menţine mai caldã decât în mod obişnuit la începutul lunii ianuarie. Temperaturile maxime, în creştere faţã de ziua precedentã în regiunile vestice, nordice şi centrale, se vor încadra, la scara întregii ţãri, între 5 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 grade în depresiunile intramontane şi 7 grade pe litoral.

Pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult senin şi doar pe alocuri în zonele joase de relief vor fi nori joşi sau ceaţã, cu precãdere în primele ore ale dimineţii. Noaptea, nebulozitatea va persista în special în regiunile din sudul şi din estul ţãrii, unde pe spaţii mici vor fi ploi slabe sau burniţã şi local se va forma din nou ceaţã. Vântul se va intensifica treptat, în zona montanã înaltã şi în sudul Banatului, iar în restul teritoriului va sufla slab şi moderat.