De luni, valorile termice diurne vor fi în scãdere uşoarã faţã de ziua precedentã şi doar în sudul şi sud-estul teritoriului vor mai caracteriza o vreme cãlduroasã.

Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate mai ales dupã-amiaza şi seara, când se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului în zonele montane, local în centrul, estul şi sud-estul ţãrii şi izolat în rest. Pot fi cantitãţi de apã mai însemnate şi condiţii de grindinã.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 30 de grade, in scădere accentuată spre finalul săptămânii

Model de prognoză – miercuri, 10 iulie ECMWF 

Pe parcursul săptămânii 8 – 15 iulie, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în nord-estul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice, estice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali.

Săptămâna: 15 – 22 iulie
Temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice acestui interval.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor deficitare în regiunile intracarpatice dar și ușor excedentare în extremitatea de sud-est a țării.

Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie