Cerul va avea înnorãri temporare şi local vor fi precipitaţii sub formã de ploaie în vestul şi sudul Europei şi ploaie, lapoviţã şi ninsoare în nord, centru şi est. Doar izolat vor fi cantitãţi de apã mai însemnate.

Model de precipitatii ECMWF – 29 ianuarie 

Europa – 29 ianuarie

Vântul va avea intensificãri în vestul, centrul, sudul şi sud-estul continentului cu viteze ce vor depãşi local 50 km/h, iar izolat 70 km/h. În rest, doar pe arii restrânse vor fi intensificãri ale vântului, iar vitezele vor fi mai mici.

Cod roşu de vânt în Germania – 29 ianuarie / rafale de 100 – 130 km/h

Temperaturile vor marca o creştere uşoarã faţã de ziua precedentã în regiunile vestice, sudice şi de rãsãrit, vor scãdea uşor în cele centrale şi central-sud-estice, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ. În zonele joase de relief, izolat va fi ceaţã.