Instabilitatea atmosfericã va fi în continuare accentuatã şi în intervalul 15 – 30 iunie. Vor fi posibile intervale cu averse în cea mai mare parte a ţãrii, cu precãdere în zonele de deal şi de munte.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitãţile de apã vor fi însemnate. Nu vor lipsi descãrcãrile electrice, vântul intens şi căderile de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade.

Sâptămâna 22 – 28 iunie
Vreme calda în est si în sud; posibile valori maxime spre 30…32 grade
Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

wxcharts.com  Estimări – cantităţi de precipitaţii (12 – 26 iunie); în zonele montane sunt posibile cantităţi de peste 200 litri/mp

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor excedentare în regiunile nord-estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Sâptămâna 29 iunie – 5 iulie
Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Posibile intervale cu averse in mare parte din tara. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această săptămână, în toate regiunile.

Sursa grafica: https://www.met.hu/
Sursa informaţii: Administratia Nationala de Meteorologie