Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă posibile ninsori cu fulgere şi tunete, în Bucureşti, începând din această după-amiază. Prognoza specială emisă de meteorologi este valabilă până joi dimineaţă.

Astfel, prognoza specială este valabilă în intervalul 24 martie, ora 09:30 – 25 martie, ora 10.

Cerul se va înnora treptat, iar după-amiaza și la începutul nopții vor fi perioade cu averse mai ales sub formă de ninsoare și posibil descărcări electrice.

Meteorologii spun că totul se datorează unei mase mai calde de aer, aflată deasupra norilor. Dedesubt a fost o masă de aer rece, cu nebulozitate accentuată şi, astfel, atmosfera s-a încărcat electric.

Denumit de specialişti “Thundersnow”, este un tip neobișnuit de furtună cu zăpadă care cade ca precipitaţie primară în loc de ploaie. De obicei, fenomenul se manifestă în regiuni cu mișcare de aer puternică ascendentă, în sectorul rece al unui ciclon extratropical. Pe lângă zăpadă, în timpul unei astfel de furtuni se poate semnala şi grindină. De astfel de fenomene am mai avut parte în România.

Cele mai recente au fost în data de 11 februarie 2020 în zona oraşului Petroşani (judeţul Hunedoara) şi 11 ianuarie 2019 în judeţul Buzău, comuna Smeeni.

https://observatornews.ro/