Joi (13 decembrie)
Valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. În sudul ţãrii cerul va fi variabil, dar mai ales în primele ore şi noaptea, pe arii restrânse va fi nebulozitate joasã, în timp ce în restul teritoriului înnorãrile vor persista în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi precipitaţii slabe predominant sub formã de ninsoare, local în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte şi izolat în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în extremitatea de nord-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade, iar minimele, în general, între şi -10 şi -2 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, izolat se va semnala ceaţã.

Vineri (14 decembrie)
Valorile termice vor fi în continuare apropiate de mediile multianuale. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorãri în nordul şi nord-estul ţãrii unde izolat va mai ninge slab. Seara şi noaptea cerul se va înnora treptat în toate regiunile şi se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare, pe arii relativ extinse în jumãtatea de sud-vest a ţãrii şi doar izolat posibil în rest. Pe suprafeţe mici, cu o probabilitate mai ridicatã în Banat, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei se va produce polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în a doua parte a intervalului în sud-vestul şi sudul teritoriului, precum şi în zona de munte, cu viteze ce vor depãşi la rafalã, local, 65…70 km/h în sudul Banatului şi în zona montanã aferentã şi pe crestele Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi 2 grade, cu cele mai scãzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele joase de relief, îndeosebi din sud, pe arii restrânse va fi ceaţã.

Sâmbătă (15 decembrie)
Vremea va fi predominant închisã şi temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii, iar probabilitatea pentru cantitãţi însemnate va fi mai ridicatã în regiunile vestice şi în zonele montane. În Moldova şi în zonele de munte va ninge, în regiunile intracarpatice vor fi precipitaţii mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare, în Oltenia şi Muntenia, cu precãdere în partea sudicã a acestora, treptat vor predomina ploile, iar în Dobrogea va ploua. Se va produce polei, pe arii restrânse în sudul teritoriului şi cu totul izolat în rest. Vântul va avea intensificãri temporare la munte, în regiunile sudice şi centrale şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, cu valori uşor mai ridicate în sudul litoralului, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 3 grade.