Marti (29 octombrie)
Rãcirea vremii se va resimţi în majoritatea zonelor şi va fi chiar semnificativã în vest, nord şi nord-est, unde temperaturile vor deveni apropiate de cele normale în aceastã perioadã din an şi izolat chiar uşor mai coborâte. Aria de nebulozitate va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţãrii şi va ploua ziua în jumãtatea de nord, iar spre searã şi noaptea şi în restul teritoriului. Pe arii restrânse se vor acumula cantitãţi de apã ce vor depãşi 15 l/mp. În zona montanã precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţã şi ninsoare şi se va depune strat de zãpadã, în special în Carpaţii Orientali şi pe crestele Carpaţilor Meridionali. Trecãtor, precipitaţii mixte se pot semnala şi în estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, iar mai ales în partea a doua a intervalului şi în sud şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 şi 11 grade. În orele dimineţii, în sud şi în sud-est pe arii restrânse va mai fi ceaţã.

Miercuri (30 octombrie)
Procesul de rãcire a vremii va continua şi se va resimţi ziua în special în jumãtatea de sud a ţãrii, în timp ce valorile termice nocturne vor fi mult mai mici decât în intervalul precedent, urmând a se situa în jurul pragului de îngheţ în nord, centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar cele minime, în general, între -3 şi 7 grade. Cerul va avea înnorãri, mai persistente în sud, parţial în centru, iar noaptea şi în vest, unde temporar va ploua. Pe spaţii mici se pot accumula cantitãţi de apã mai însemnate. În zonele montane va ninge şi va continua sã se depunã strat de zãpadã, cu precãdere în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii mixte slabe se pot semnala izolat şi trecãtor şi în Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale ce vor accentua senzaţia de rece, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe litoral. Spre dimineaţã, izolat vor fi condiţii de ceaţã.

Joi (31 octombrie)
Temperaturile vor fi mai scãzute decât cele normale pentru aceastã perioadã în cea mai mare parte a ţãrii. În jumãtatea de sud-vest a teritoriului cerul va fi mai mult noros şi, mai ales în cursul zilei, temporar va ploua. În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului vor fi mai ales ninsori, iar precipitaţii mixte vor fi, trecãtor, în Subcarpaţii Getici şi posibil în Transilvania. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat se mai pot semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale în sudul şi sud-vestul ţãrii, amplificând senzaţia de rece. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -7…-6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6…7 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.