Luna iulie reprezintă cea mai călduroasă lună a anului şi în care soarele este la puterea maximă pentru Emisfera Nordică.

Numele de Iulie vine de la Iulius Cezar, care s-a născut în această lună.

Zilele sunt mai călduroase, comparativ cu luna iunie, iar gradul de instabilitate ceva mai redus. În partea  de sud-est a Europei actioneaza destul de des, pe langa dorsala anticiclonului azoric, talvegul vastei zone depresionare din sud-vestul Asiei, iar uneori si dorsala anticiclonului nord-African.

Din datele înregistrate în perioada 1961–2019 la stațiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperatura medie lunară multianuală (1961-2019)
depăşeşte 22,0ºC în Câmpia Română şi în Dobrogea.

Valori absolute pe ţară, înregistrate în luna iulie, ale temperaturii maxime şi minime lunare, respectiv ale cantităţii maxime lunare de precipitaţii şi ale cantităţii maxime de precipitaţii căzută în 24 de ore

Conform Administratie Nationale de Meteorologie, temperatura maximă absolută a lunii iulie este 44,3ºC și a fost înregistrată la Calafat, în data de 24 iulie 2007. În aceeași zi, temperaturi maxime mai mari sau egale cu 44,0ºC s-au înregistrat și la stațiile meteorologice: Bechet (44,2ºC), Băilești (44,0ºC) și Moldova Veche (44,0ºC). De altfel, în a treia decadă a lunii iulie 2007, la 43 stații meteorologice s-au înregistrat valori de temperatură ≥ 40,0ºC, iar la 96 de stații meteorologice a fost depășită temperatura maximă absolută a lunii.

Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie

Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie

Pentru Bucureşti, temperatura maximă absolută a lunii iulie este de 42,4ºC. Valoarea a fost atinsă în data de 5 iulie 2000, la stația meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi au fost înregistrate şi maximele absolute la stațiile meteorologice Bucureşti-Băneasa (42,2ºC) şi Bucureşti-Afumati,41,1ºC, această valoare fiind atinsă şi în data de 24 iulie 2007.

Temperaturi maxime absolute au fost înregistrate şi în lunile iulie din anii  2007, 2000, 1988, 1987

Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie